Două idei ridicol de simple pentru a îmbunătăţi învăţământul din România

Nu, nu ne apucăm să facem filozofia sistemului de educaţie din România. Sunt alţii care fac asta, în special după ce se schimbă ministrul educaţiei. Sunt două idei care, credem, ar fi trebuit de mult puse în practică, începând cu clasele primare şi care, din motive care ţin mai degrabă de superficialitate şi neadaptare la nou, nu sunt în planurile nimănui. Sunt două idei care nu costă mult, dar care, credem, aplicate, ar aduce beneficii pe termen lung. Iată despre ce e vorba...
Cât cântăreşte vidul (spaţiul gol)?

Câmp cuantic (reprezentare computerizată)
Pentru a putea cântări spaţiul gol, trebuie să vedem despre ce vorbim, întâi de toate. Dacă ne străduim să eliminăm dintr-o zonă din spaţiu toate particulele şi radiaţiile posibile, atunci rămânem cu ceea ce numim vid. Vidul mai este definit şi „starea de energie minimă”. Spaţiul intergalactic este o bună aproximare a vidului, dat fiind că distanţele dintre corpurile cereşti sunt enorme în univers, iar în spaţiul dintre galaxii nu există aproape nimic. Ori nu e chiar aşa?
Fotonii călătoresc cu viteza luminii faţă de orice obiect. Cu ce viteză se deplasează un foton faţă de alt foton?

Una dintre ciudăţeniile universului este următoarea: nimic nu poate călători cu o viteză mai mare decât viteza luminii, în raport cu un alt obiect, într-o zonă a universului. Mai precis, informaţia nu poate călători cu o viteză mai mare decât c, viteza luminii. O altă ciudăţenie este că un foton se deplasează cu viteza luminii faţă de orice altceva. O întrebare pe care am primit-o cu ceva vreme în urmă este următoarea: ce se întâmplă atunci când pui în relaţie doi fotoni? Se deplasează un foton cu viteaza luminii faţă de cel de-al doilea?
De ce codul/ softul nu poate fi „maliţios”
Ok, probabil că titlul nu are sens, la prima citire, dar suntem aici să-l explicăm. Pe măsură ce ştirile ce au legătură cu securitatea informatică au devenit la ordinea zilei, dat fiind că de multe ori ne privesc pe toţi, ca utilizatori de dispozitive electronice, limbajul utilizat pentru a ne transmite aceste ştiri este, pe alocuri, comic şi ridicol. Un exemplu este formula uzitată frecvent „cod maliţios".
Distanţele dintre planetele sistemului solar, la scară

Distanţa dintre Terra şi Lună, luând în calcul dimensiunea celor două corpuri cereşti
Distanţele dintre corpurile din sistemul nostru solar sunt enorme. Din această cauză modelele din cărţi ori de pe site-urile web de cele mai multe ori nu reprezintă distanţele dintre corpurilor cosmice ori dimensiunea comparativă a acestora la scară. Este practic imposibil, de exemplu, să reprezinţi sistemul nostru solar, prezentând în acelaşi timp la scară atât dimensiunea planetelor şi a Soarelui, precum şi distanţele dintre acestea.
Înmulţirea mentală a oricăror două numere din două cifre

Înmulţirea mentală a doua numere formate din două cifre, ca, de exemplu, 78x93, poate fi destul de dificilă pentru o minte neantrenată. În cadrul acestui articol vă prezentăm o metodă simplă care, cu puţină practică, vă pot ajuta să ajungeţi un adevărat maestru al matematicii mentale. Odată însuşită, metoda poate fi extrem de utilă pentru elevi, la clasă, dar şi în alte contexte în care este util să poţi face rapid un calcul mental.
De ce uşa cuptorului cu microunde nu este complet transparentă?

În articolul de faţă vrem să răspundem la următoarea întrebare: de ce uşa cuptorului cu microunde nu este complet transparentă? Dacă ar fi transparentă, am putea vedea mult mai bine ce se întâmplă în interior când gătim ori încălzim ceva, nu? De ce fabricanţii de cuptoare cu microunde insistă în a bloca vederea deplină a interiorul dispozitivului?
7 lucruri pe care, probabil, nu le ştiaţi despre vulcani

Vulcanul Popocatépetl (2012)
Vulcanii au capacitatea de a transforma suprafaţa terestră. În 1963, de exemplu, pescarii din Islanda au putut, practic, fi martorii naşterii unei noi insule în apropierea coastei insulei, denumite Surtsey, ca urmare a activităţii vulcanice. În esenţă, activitatea vulcanică constă în migrarea magmei din interiorul Pământului către suprafaţa crustei terestre. Cauzele formării şi mişcării magmei către suprafaţă sunt: procesele tectonice, căldura internă a Terrei şi mineralele radioactive din interiorul Pământului.
Trucuri pentru a stabili mental divizibilitatea unui numar cu 2,3,4,5,6,7,8 ori 9
În acest articol veţi învăţa câteva trucuri matematice pentru a stabili rapid dacă un număr este divizibil cu 2,3,4,5,6,7,8 ori 9. Vor fi explicate metode pentru fiecare caz de divizibilitate, în parte.
Cum te orientezi la polul nord ori polul sud?

Liniile de latitudine şi longitudine
De regulă lucrurile sunt simple: cu ajutorul unui dispozitiv GPS (ori a unei aplicaţii de navigaţie) e clar unde e nordul şi unde e sudul, e clar ce înseamnă să te deplasezi către nord ori sud. Dar cum faci asta dacă eşti la exact la polul nord ori polul sud? Ce înseamnă "nord" când eşti pe punctul ce marchează polul sud?
Cum se creează aurul în univers?

Minereu de aur
De unde provine aurul din univers? Fenomene cosmice precum coliziuni de stele de neutroni sau colapsarea unor stele masive în găuri negre ar putea explica prezenţa acestui metal preţios, dar şi a altor elemente chimice răspândite în univers.
Mai toţi admirăm minunatele bijuterii din aur sau platină, metale preţioase care strălucesc pe degetele noastre sau în cerceii pe care multe femei îi poartă. Un alt element chimic „greu”, o bijuterie a centralelor nucleare, este uraniul, fisiunea căruia este la baza energiei electrice produse de reactoarele nucleare.
De unde însă provin aceste elemente chimice? Nu au luat naştere după Big Bang; s-au format ulterior în procese care au la bază stelele cu masă mai mare ca cea a Soarelui.
Ar trebui consumul de pornografie interzis? Sunt pericole certe asociate pornografiei?

Este aproape sigur că tu, cel care citeşti acest articol, consumi pornografie, într-o formă sau alta, mai des sau mai rar. Studii recente arată că circa 90% dintre bărbaţi şi 60% dintre femei accesează materiale pornografice cel puţin o dată pe lună. Pe de altă parte, tu, cel care citeşti acest articol, într-un spaţiu public, cel mai probabil ai fi un avocat împotriva pornografiei. Iar dacă minorii intră în discuţie, atunci ai fi un înfocat partizan al blocării (cumva) a accesului acestora la materiale pornografice. Dar nu cumva modul în care ne raportăm public la pornografie este doar ipocrizie?
Cum ştiu furnicile să se întoarcă la muşuroi?

Furnicile din deşertul Sahara se hrănesc cu insecte moarte. Acestea pleacă în căutarea hranei în miezul zilei, când temperatura atinge 60o C, iar prădătorii sunt la umbră. Furnicile se deplasează sute de metri de muşuroi în căutarea hranei. Drumul dus este şerpuit, pe când drumul de întoarcere este drept, pe distanţa cea mai scurtă. Când sunt în apropierea muşuroiului, pe drumul de întoarcere, s-a observat că furnicile fac zigzaguri în încercarea găsirii muşuroiului, semn că ştiu că sunt în proximitatea acestuia. Cum navighează furnicile? Cum ştiu aceste furnici de un centimetru lungime să se întoarcă la muşuroi după călătorii de sute de metri distanţă?
De ce au girafele gâtul lung?

Răspunsul probabil pare simplu şi este cunoscut de mulţi: pentru că girafele ajung astfel la hrană (frunzele copacilor aflate la înălţime) la care alte mamifere, mai scunde, nu ajung. Acesta este răspunsul clasic şi multă vreme biologii au fost convinşi, în majoritate, că aşa trebuie să stea lucrurile. Abia către anul 2000 doi cercetători, Robert Simmons şi Lue Scheepers, au sugerat că adevărul despre lungimea gâtului girafei s-ar putea să fie altul ori, în orice caz, răspunsul clasic s-ar putea să nu fie întreaga poveste.
Care este diferenţa dintre materia inertă şi materia vie? Ce înseamnă a fi "viu"?

Cei familiari cu ştiinţa modernă, cum sperăm că sunt cititorii acestui articol, ştiu că materia inertă, precum şi materia "animată", fiinţele, sunt guvernate de legi complexe, care definesc modul în care componentele fundamentale ale universului interacţionează unele cu altele. Deşi planeta Terra, de exemplu, nu este, în sine, vie, comportamentul acesteia în spaţiu este descris de legile naturii, nu în totalitate înţelese (problema gravitaţiei, problema naturii ultime a materiei etc.). Un electron, deşi ne-viu, "ştie" să identifice proximitatea unui alt electron, pe baza unei interacţiuni complexe. Dar ce diferențiază materia vie de materia inertă? Ce diferențiază viul de ne-viu?
Aeolus, satelitul ESA care monitorizează evoluţia vânturilor

În august anul trecut a fost lansat în spaţiu, cu ajutorul rachetei Vega, Aeolus, satelitul care studiază vântul cu o nouă tehnologie. Aeolus va realiza o hartă a vânturilor în lumea întreagă, cu obiectivul de a contribui la studiul schimbărilor climatice pentru a se efectua o previziune meteo mult mai precisă decât în prezent.
Racheta Vega trebuia fie lansată pe 21 august 2018, însă, destul de ironic, lansarea a fost întârziată de un vânt destul de puternic. Lansarea a avut loc în final pe 22 august, de la baza agenţiei spaţiale europene din Kourou (din Guyana Franceză). Vega a dus în spaţiu satelitul Aeolus, care a fost amplasat cu succes în orbită la o altitudine de circa 320 de kilometri.
Cel mai rar proces din Univers identificat de detectorul XENON1T din Italia

XENON1T
Un proces cu o viaţă medie de circa o mie de miliarde de ori mai mare decât viaţa universului a fost identificat de către detectorul XENON1T, la laboratorul subteran de la Gran Sasso, în Italia.
Sub muntele Gran Sasso din Italia, la circa jumătatea tunelului care uneşte oraşele L’Aquila şi Teramo, îşi are intrarea laboratorul subteran italian al INFN-ului (Istituto Nazionale di Fisica Nucleare). Sub munte, în linişte cosmică, adică în absenţa razelor cosmice care sunt absorbite în mare parte de către munte, sunt amplasate mai multe instalaţii care scrutează universul în căutarea materiei întunecate.
Durerea: mecanisme diferite la bărbaţi şi la femei!

Bărbaţii şi femeile simt durerea în mod diferit şi în acest proces de vină este... memoria. Bărbaţii au o memorie a durerii care îi face să resimtă durerea care se repetă în mod mult mai acut decât femeile. Acest rezultat ar putea duce la găsirea unei modalităţi pentru vindecarea durerilor cronice.
Ce este energia geotermală?

Energia geotermală este energia generată de Pământ şi care ia diferite forme de manifestare: izvoare subterane fierbinţi, vulcani, geyseri şi alte fenomene geologice. Această energie este generată ca urmare a temperaturii extrem de ridicate din zona centrală a Terrei, care poate ajunge până aproape 7 mii de grade Celsius.
Prima imagine a unei găuri negre! Monstrul din centrul galaxiei M87

Prima imagine a unei găuri negre. Imaginea nu este o fotografie, ci a fost creată cu ajutorul a multiple telescoape în cadrul proiectului EHT
Pentru prima dată în istoria astronomiei a fost construită imaginea unei găuri negre situate la 55 de milioane de ani-lumină de noi, în inima galaxiei Messier 87. Acest rezultat de excepţie a fost obţinut prin folosirea datelor obţinute de opt radio-telescoape din întreaga lume, cu un algoritm pentru analiza datelor extrem de sofisticat.
Deşi azi un deşert roşu, Marte abunda în apă până acum 1 miliard de ani

Privire comparativă: Pământul şi Marte
Acum circa un miliard de ani planeta Marte nu era nicidecum roşie ci... albastră. Datele obţinute cu Marsis, radarul de la bordul sondei spaţiale Mars Express, arată că în trecut planeta era acoperită cu apă. Rămâne un mister unde a dispărut apa şi de ce în prezent planeta este uscată.
