RSS

RSS Scientia.ro.

• Cum ar fi să călătorești cu o viteză apropiată de cea a luminii?

  Iată ce ne-a făcut relativitatea. Ne-a luat simultaneitatea: nimeni nu poate cădea de acord asupra momentului în care este „acum”. Bine. Ne-a luat durata: ceasurile aflate în mișcare merg mai încet. Bine. Ne-a luat lungimea: riglele aflate în mișcare se contractă. Bine. Am renunțat la „când”, la „cât timp” și la „cât de departe”.
  

  Imaginează-ți că ai călători cu viteza luminii, deplasându-te alături de un singur foton, cel mai rapid lucru posibil din univers. Ce ai vedea? Cum ți s-ar înfățișa universul?

  Einstein s-a întrebat exact același lucru. În adolescență și-a imaginat cum ar fi să meargă cu bicicleta alături de o rază de lumină; pe atunci nu aveam încă rachete, așa că bicicleta era cea mai bună variantă pe care o avea la dispoziție.

  După decenii de trudă, a ajuns la răspuns. Cum ar fi să călătorești cu viteza luminii? Nu poți.Pur și simplu nu poți. Nu vei putea afla niciodată cum arată universul din punctul de vedere al unui foton. Nu este o întrebare proastă sau stupidă. Este doar o întrebare formulată într-un mod care nu are sens fizic.

• Putem preveni demența? Între promisiunea celor 45% și limitele controlului individual

  

  În ultimii ani s-a răspândit o afirmație încurajatoare: aproape jumătate dintre cazurile de demență ar putea fi prevenite sau întârziate prin schimbarea stilului de viață și prin tratarea unor probleme de sănătate. Mesajul pare simplu: dacă facem mișcare, nu fumăm, dormim suficient, ne controlăm tensiunea arterialăși rămânem activi intelectual și social, ne-am putea reduce aproape la jumătate riscul de demență.

  Realitatea este însă mult mai complicată.

  Două articole publicate consecutiv de Science Norwayprezintă o dispută relevantă privind felul în care trebuie interpretate dovezile. În primul, cercetătorii norvegieni Kristine Beate Walhovdși Anders Martin Fjell contestă câteva dintre ideile devenite aproape axiomeîn discursul despre sănătatea creierului. În al doilea, Geir Selbæk, cercetător în domeniul demenței și unul dintre autorii raportului din 2024 al Comisiei Lancet, apără ideea că măsurile de sănătate și stilul de viață pot reduce riscul de demență.

  La prima vedere, pozițiile par opuse. Fjell și Walhovd spun că beneficiile prevenției sunt adesea exagerate, în timp ce Selbæk afirmă că dovezile în favoarea măsurilor preventive sunt solide. Dar diferența esențială nu privește recomandarea de a avea grijă de sănătate. Toți cercetătorii implicați consideră că activitatea fizică, controlul bolilor cardiovasculare, tratarea pierderii auzului sau renunțarea la fumat sunt benefice.

  Disputa privește altceva: cât de sigur putem spune că aceste măsuri previn demența și ce înseamnă, de fapt, cifra de 45%.

• Ce fructe se coc realmente după recoltare? Ce sunt fructele climacterice și cum le alegem pe cele de calitate din magazine?

  

  În supermarket găsim frecvent banane verzi, avocado tare, kiwiaproape imposibil de tăiat și roșii care par coapte, dar nu au aproape nicio aromă. Unele dintre aceste fructe vor deveni, după câteva zile, moi, dulci și parfumate. Altele se vor înmuia fără să capete vreodată gustul așteptat. Diferențanu ține doar de timpul petrecut în fructieră, ci mai ales de stadiul în care au fost recoltate.

  Fructele pot fi împărțite, în funcție de comportamentul lor după desprinderea de plantă, în două mari categorii: climacterice și neclimacterice. Termenul de „climacteric” provine din denumirea dată creșterii bruște a respirației celularecare apare la începutul coacerii anumitor fructe.

  Fructele climactericepot continua să se coacă după recoltare. Bananele, avocado, kiwi, merele, perele, piersicile, caisele, prunele, mango, papaya și roșiile(fructe, din pdv botanic, ca și avocado, denumite legumeîn bucătărie) fac parte din această categorie. Dar capacitatea de a se coace în afara plantei nu înseamnă că pot fi culese oricât de devreme. Fructul trebuie să fi ajuns mai întâi la maturitatea fiziologică. Etilenapoate declanșa procesul de coacere, dar nu poate transforma un fruct incomplet dezvoltat într-unul de bună calitate.

  Maturitatea nu este același lucru cu coacerea

  În limbajul obișnuit, spunem că un fruct este matur atunci când poate fi mâncat. În fiziologia plantelor, lucrurile sunt mai nuanțate.

  Maturitatea fiziologică este stadiul în care fructul și-a încheiat, în linii mari, dezvoltarea pe plantă și a acumulat suficiente rezerve pentru a-și continua ciclul biologic după recoltare. Fructul poate fi încă verde, tare, acru și lipsit de aromă.

  Coacerea este etapa ulterioară, în care pulpa se înmoaie, culoarea se schimbă, unele rezerve sunt transformate în zaharuri, aciditatea se modifică și apar compușii aromatici caracteristici.

• Atenția, conștiința și inteligența artificială: cât de departe poate fi dusă analogia?

  

  Într-un articolpublicat recent pe platforma Institute of Art and Ideas, intitulat „Atât pentru conștiință, cât și pentru inteligența artificială, atenția este tot ce ai nevoie. Ingredientul secret al subiectivității”, neurologul Michael Graziano, profesor la Universitatea Princeton, propune o legătură ambițioasă între trei domenii care, la prima vedere, par foarte diferite: funcționarea creierului, apariția experienței conștienteși dezvoltarea inteligenței artificiale. Elementul comun ar fi atenția.

  Pentru creier, atenția reprezintă mecanismul prin care o cantitate limitată de resurse este concentrată asupra unei mici părți din informațiile disponibile. Pentru sistemele moderne de inteligență artificială, mecanismele numite tot „atenție” permit stabilirea relațiilor relevante dintre elementele unei secvențe. Iar în teoria lui Graziano, conștiințaînsăși ar apărea atunci când creierul construiește un model simplificat al propriei atenții.

  Ideea este interesantă: poate că mintea umană și inteligența artificială au progresat datorită aceleiași soluții fundamentale– selectarea informației relevante. Dar analogia trebuie manevrată cu grijă. Cuvântul „atenție” desemnează aici procese asemănătoare din punct de vedere abstract, nu mecanisme identice.

• De ce spunea Michel Foucault că nu a întâlnit niciodată un intelectual

  

  Cuvântul „intelectual” pare să desemneze o categorie de oameni ușor de recunoscut. Ne gândim la scriitori, filozofi, profesori universitari, cercetători sau eseișticare intervin în dezbaterea publică. Dificultatea apare însă de îndată ce încercăm să stabilim ce au în comuntoate aceste persoane. Faptul că lucrează cu idei? Și un medic, un inginer sau un judecător lucrează cu idei. Faptul că scriu? Nu toți scriu. Faptul că au opinii asupra societății? O asemenea caracteristică nu-i deosebește de restul cetățenilor.

  Într-un interviuacordat în 1980 ziarului Le Monde, publicat sub titlul „The Masked Philosopher”, Michel Foucaultrăspundea, provocator, unei întrebări despre faptul că intelectualii ar vorbi prea mult:

  „Cuvântul «intelectual» mi se pare ciudat. Personal, nu am întâlnit niciodată intelectuali. Am întâlnit oameni care scriu romane, alții care îi tratează pe bolnavi; oameni care lucrează în economie și alții care compun muzică electronică. Am întâlnit oameni care predau, oameni care pictează și oameni despre care nu am înțeles niciodată prea bine ce fac. Dar intelectuali? Niciodată.”