Studiu românesc de identificare rapidă a infecției cu noul coronavirus cu ajutorul inteligenței artificiale

ClinicalTrials.gov este o bază de date a studiilor clinice derulate în toată lumea. Verificând lista studiilor existente pe subiectul noului coronavirus (SARS-CoV-19), am descoperit în lista celor 220 de studii și unul sponsorizat de profesorul universitar Adrian Covic, de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași. Lectorul Alexandru Burlacu, de la aceeași universitate, pare că ar fi responsabil cu derularea efectivă a studiului (este denumit: „principalul investigator”).
Ne putem întări sistemul imunitar pentru a face față unor agenți patogeni?

Este întărirea sistemului imunitar un deziderat? Iar dacă îţi doreşti acest lucru, există medicamente pentru asta? O să aruncăm o privire sceptică asupra unei populare strategii de marketing din ultimii ani: vânzările produselor care pretind a „întări sistemul imunitar”.
Sună atât de simplu şi dezirabil. Cine nu şi-ar dori un sistem imunitar foarte performant capabil să lupte împotriva oricăror ameninţări, începând cu o simplă răceală şi culminând chiar cu cancerul? Dar este această abilitate într-adevăr ceva ce putem cumpăra sub forma unei soluţii medicamentoase într-un mic recipient?
Ce înseamnă „intrigant”? Nu, nu înseamnă „fascinant”, „surprinzător” ori „curios”, cum cred mulți

Textul de mai sus este de pe republica.ro.
Dacă citiți textul de mai sus cu atenție, o să vedeți că autorul vrea să spună respectivele statistici ridică semne de întrebare, te fac curios să analizezi mai serios ce se întâmplă. Și nu a găsit alt cuvânt pentru a descrie asta decât „intrigant”. Din păcate autorul textului nu are simțul limbii.
Privire comparativă: cum a evoluat epidemia COVID-19 în Italia, Spania, Germania și România [29 martie 2020]

Pe axa verticală sunt reprezentate numărul de îmbolnăviri, pe axa orizontală numărul de zile.
În graficul de mai sus puteți vedea o privire comparativă a evoluției epidemiei COVID-19 în România și în cele trei țări europene cele mai afectate: Italia, Spania și Germania.
Am început graficul în ziua în care țările au consemnat 3 cazuri de infecție cu virusul SARS-CoV-2 (care provoacă COVID-19); în cazul Germaniei nu a fost posibil, dat fiind că prima informare a menționat 16 cazuri (24.02.2020).
Cărți gratuite oferite de Humanitas (în format electronic) - să nu ne plictisim în epoca marelui virus

Humanitas a decis să pună la dispoziția publicului, gratuit, câteva zeci de cărți, în formă electronică, încercând, probabil, să umple timpul unei națiuni blocate în casă prin câteva lecturi de calitate.
Ce mi-a atras atenția este romanul lui Robert Musis, Omul fără însușiri, unul dintre marile romane ale secolului al XX-lea. Dacă doriți, puteți cumpăra cartea cu doar 100 de lei de pe elefant.ro :) Sigur nu au aflat că e la liber...
Calea Lactee este mult mai mare decât se credea. Motivul: materia întunecată

Calea Lactee. Credit: J. Skowron / OGLE / Astronomical Observatory, University of Warsaw
Cât de mare este galaxia noastră? Un nou studiu arată că aceasta ar putea avea un diametru de circa 1,9 milioane ani-lumină, dacă ţinem cont de haloul de materie întunecată care se simte gravitaţional, dar nu se vede.
Suedia are, deocamdată, o abordare diferită față de celelalte țări din Europa, neimpunând restricții severe de circulație

Mesaj în fața unui bar din Stockholm. Credit: Colm Fulton/Reuters
În timp ce toate celelalte țări din Europa au impus măsuri stricte de circulație a persoanelor, în încercarea de a limita răspândirea noului coronavirus, Suedia a rămas excepția. Școli, grădinițe, baruri, restaurante, stațiuni de schi, cluburi sportive, coafoare - toate rămân deschise, asta la săptămâni după ce totul s-a închis în țările din zonă, precum Danemarca și Norvegia.
Rusia afirmă că a creat un medicament împotriva noului coronavirus

Imagine a virusului SARS-CoV-2 obținută cu ajutorul microscopului electronic
Agenția Biomedicală Federală din Rusia a declarat astăzi că a creat un medicament pentru tratamentul COVID-19. Acest medicament se bazează pe meflochină, care este utilizat pentru prevenirea sau tratarea malariei. Se presupune că medicamentul va oferi un tratament eficient pacienților cu COVID-19 cu severitate variabilă.
Șefa Agenției Biomedicale Federale ruse, Veronica Skvorţova, a afirmat că: „Medicamentul are selectivitate înaltă, blocând efectul citopatic (deteriorarea celulelor) al coronavirusului, prevenind multiplicarea acestuia. Efectul imunosupresiv al meflochinei împiedică activarea reacției inflamatoare cauzate de virus. Adăugarea antibioticelor macrolide şi a penicilinei sintetice nu doar că împiedică formarea unui sindrom bacterian-viral secundar, dar și permite creșterea concentraţiei agenţilor antivirali din plasma sângelui şi din plămâni. Acest aspect va oferi un tratament eficient pentru pacienţii cu COVID-119 de severitate variată”.
„Evidență” nu este sinonim cu „dovadă” în limba română

Un termen folosit greșit adesea de jurnaliști este „evidență”, cu sensul de „dovadă”. Am dat exemplul de mai sus din profit.ro, dar cuvântul, cu acest sens, este ușor de găsit în multe publicații românești.
Ce se întâmplă atunci după ce te infectezi cu noul coronavirus, SARS-CoV-2? [video]

Ce întâmplă atunci când te infectezi cu noul coronavirus? Acesta intră în celulele corpului, afectând în special gâtul și plămânii. În videoclipul de mai jos puteți vedea: cum se strecoară noul coronavirus în celula umană, cum se multiplică, modul în care poate afecta plămânii și de ce poate fi nevoie de ventilare mecanică pentru a ține în viață pacientul, care sunt abordările curente pentru obținerea unui vaccin care ar putea pune capăt unei viitoare epidemii, similare cu cea pe care o vedem în plină evoluție azi.
COVID-19: De ce nu purtăm toți măști în public?

Sigur, răspunsul e simplu: pentru că nu avem. Dar întrebarea e, în fapt: nu ar trebui toți să purtăm măști? Care este sensul recomandărilor curente: purtați măști doar dacă aveți simptomele COVID-19 ori dacă sunteți răciți?
Probabil că cea mai bună recomandare ar fi: purtați tot timpul, când sunteți în public, măști. Iată de ce.
1. Una din căile principale de transmitere a noului coronavirus este prin picături de lichid eliminate prin tuse, strănut, vorbit.
Ce ne va aduce viitorul? Când se va încheia epoca marelui virus?

Virusul SARS-CoV-2 (reprezentare artist)
Stăm în case, așteptând sfârșitul epidemiei de COVID-19. Dar cât de realistă este această așteptare? Chiar credeți că va veni o zi, într-o lună, două, în care guvernul va anunța: „gata, puteți ieși afară din case și să vă reluați viața de dinainte de pandemie”? Puțin probabil... Iată de ce.
Poate cuptorul de microunde să distrugă noul coronavirus, SARS-CoV-2?

Astăzi este imposibil să mai mănânci în oraș, date fiind restricțiile impuse de pandemia de COVID-19. Restaurantele sunt închise. Mai există posibilitatea de a comanda mâncare la diverse firme care oferă astfel de servicii. O îngrijorare legitimă în epoca marelui virus este: „există riscul să mă infectez cu noul coronavirus de la mâncarea comandantă?”. În principiu, desigur, acest risc există.
Poate fi cuptorul cu microunde un instrument pentru elimina ori a reduce simțitor acest risc? Cel mai probabil răspunsul corect este: da, în anumite condiții. Iată de ce.
Cursa pentru obținerea unui tratament împotriva COVID-19 este în toi. Care sunt cele mai bune medicamente pentru COVID-19?

Imagine a virusului SARS-CoV-2 obținută cu ajutorul microscopului electronic
Pe măsură ce noua boală respiratorie s-a răspândit pe scară largă începând din ianuarie, medicii - mai întâi în China și apoi în SUA, Italia și Franța - au început să testeze medicamente deja disponibile, care sunt utilizate în alte scopuri și sunt destul de sigure. Acum, la doar trei luni de la începutul pandemiei, primele rezultate ale studiilor clinice - studii structurate pentru a măsura dacă un medicament ajută de fapt pacienții - devin publice. Până în prezent au fost derulate trei astfel de studii, toate implicând medicamente cu proprietăți antivirale.
Pacienții care ajung la terapie intensivă își doresc orice tratament pot primi, iar cererea pentru medicamente va crește imens în SUA. Nu numai că numărul de cazuri confirmate în Statele Unite este acum de peste 35.000, dar în această săptămână de două ori mai mulți vor simți probabil apariția simptomelor tipice precum tuse, febră și dificultăți de respirație.
Flash news. Ce se mai întâmplă în lumea pandemiei de COVID-19

Rata mortalității în urma infecției cu virusul SARS-CoV-2, la 25 martie 2020, pentru o serie de țări
Numărul celor infectați cu noul coronavirus, denumit SARS-CoV-2, se apropie, la nivel planetar, de jumătate de milion. SUA, țara cu cel mai mare potențial în domeniul cercetării medicale, este în căutarea unor soluții rapide. Europa, grav afectată de pandemie, se luptă cu stăvilirea valului de infectări și decese. Iată ce se întâmplă în lume, în timp ce în România ne apropiem de 1.000 de cazuri de bolnavi de COVID-19.
Cum s-a răspândit neobservat virusul SARS-CoV-2 (COVID-19) pe toată planeta?

Astăzi, 23 martie 2020, România are, oficial, 576 de persoane infectate cu SARS-CoV-2, virusul care provoacă boala COVID-19, iar 6 oameni au murit ca urmare a acestei infecții. La nivel mondial sunt mai mult de 350 de mii de cazuri, iar peste 15.000 de oameni au murit. Suntem la exact două luni de când autoritățile chineze au închis orașul Wuhan, epicentrul pandemiei.
Cum am ajuns aici? Putea fi oprită pandemia? Dacă da, cum?
Iată mai jos istoria răspândirii virusului, din Wuhan, China, pe toată planeta.
Au fost descoperite patru noi fuziuni de găuri negre!
Generarea undelor gravitaţionale ca urmare a orbitării reciproce a două găuri negre. Reprezentare grafică
Un grup internaţional de cercetători a publicat recent un nou catalog al undelor gravitaţionale descoperite cu ajutorul antenelor gravitaţionale LIGO şi VIRGO. În acest catalog au fost adăugate patru noi identificări de unde gravitaţionale emise în fuziunea a două găuri negre.
Undele gravitaţionale se propagă prin univers, reprezentând deformări ale structurii spaţio-temporale, ale geometriei universului, generate de fenomene cosmice care implică mişcări accelerate de obiecte cu mase importante, precum găurile negre. Prevăzute de teoria relativităţii generale a lui Einstein, cea care face legătura între materie şi energie pe de o parte şi geometria universului, adică metrica acestuia, au trebuit să treacă circa 100 de ani până când au fost într-un final măsurate.
De ce strămoșul tău a fost, literalmente, un pește, plus alte gânduri în epoca marelui virus... (JID-011)

Acest pește s-a crezut dispărut pentru multă vreme. A fost descoperit în 1938. Este numit celacanth. Este unul dintre strămoșii tăi...
1. Să presupunem că cineva ți-a filmat toată istoria familiei tale. Ai începe să derulezi pe repede înainte, dar către începuturile timpului. La circa 30 ani ți-ai descoperi un nou strămoș: întâi îți vezi bunicul, apoi străbunicul, apoi străstrăbunicul șamd. Dar va fi un moment când lucrurile încep să o ia razna: strămoșii tăi vor înceta să mai semene cu oamenii. De ce? Pentru că nu au fost oameni. Tot avansând în istoria familiei tale, vei descoperi că în urmă cu mai multe milioane de generații strămoșul tău a fost un... PEȘTE.
Ce știm despre evoluția COVID-19 în România. Analiza cazurilor confirmate în perioada 26 februarie - 18 martie 2020

Institutul Național de Sănătate Publică din România a publicat recent rezultatele unei analize efectuate pentru perioada 26.02 - 18.03.2020 asupra modului în care a evoluat epidemia de COVID-19 în România. E de menționat că în cele câteva zile trecute de la ultima zi care a făcut obiectul analizei, 18 martie, numărul de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 aproape s-a dublat (261 vs 433). Iată concluziile studiului:
Patru idei simplu de pus în practică pentru a limita dimensiunea epidemiei de COVID-19 în România

Imagine a virusului SARS-CoV-2 obținută cu ajutorul microscopului electronic
Guvernul României, învățând până acum din greșelile altor state, ia măsuri gradate pentru a ține sub control răspândirea virusului SARS-CoV-2, care provoacă boala COVID-19.
Nu am ajuns (încă) la măsurile pe care le-a luat China, țara care în ultimele zile raportează 0 cazuri interne. În China, la mijlocul lui ianuarie, după o perioadă inițială de șoc și inacțiune (care, probabil, a dus la răspândirea globală a virusului, anulând șansele păstrării la nivel local), autoritățile au blocat intrările/ieșirile în/din Wuhan, epicentrul epidemiei, și în/din alte 15 orașe - în total 60 de milioane de oameni. Școlile, birourile, fabricile au fost închise. Zborurile și trenurile au fost suspendate, drumurile blocate. Călătoria cu mașina persoană - interzisă. În interiorul comunităților s-au organizat patrule și puncte de control, care verificau orice cetățean (temperatura și motivul prezenței în afara locuinței). Deplasările în afara casei erau permise doar pentru motive excepționale: hrană, medic, farmacie. În multe cartiere - un singur membru al familiei putea ieși din casă, pe zi. Astăzi, în timp ce Europa este sub asediu, China revine ușor, ușor la normalitate, redeschizând școlile și afacerile.
Evoluția pandemiei a fost recreată de New York Times și poate fi văzută, într-o formă grafică, aici, jurnaliștii americani arătând cum lipsa de acțiune a autorităților chineze în prima fază a epidemiei a dus, implacabil, la infectarea întregii planete.
Iată 4 idei, relativ simplu de pus în practică, chiar și fără legislație suplimentară, pentru a completa acest tablou al măsurilor deja luate în România.
Cât de pregătite sunt sistemele medicale din Uniunea Europeană pentru a face față epidemiei de COVID-19?

Graficul de mai jos arată, comparativ, cum stau țările Uniunii Europene sub aspectul pregătirii sistemelor medicale naționale în fața epidemiei de COVID-19, care a copleșit deja unele țări, cum ar fi Italia sau Spania.
Situația de mai jos ia în calcul următorii parametri: numărul de paturi de spital la 100.000 de locuitori pe tipuri de asistență medicală (asistență medicală curativă, de recuperare și pe termen lung), numărul de asistente medicale și de doctori.
