O lupă este o lentilă biconvexă (care are ambele feţe bombate către exterior) ce produce o imagine mărită a obiectului observat. În funcţie de poziţionarea lupei, imaginea virtuală a obiectului este mai mică sau mai mare.

Cum „măreşte” lupa un obiect?
Motivul pentru care o lupă poate produce o imagine mărită a unui obiect este acela că o lentilă biconvexă are proprietatea de a curba traiectoria rezelor de lumină ce o traversează.
Lumina reflectată de obiect intră în lentilă în linii drepte. La ieşirea din aceasta, rezele de lumină (ce suferă o deviere a direcţiei de deplasare, refracţie) sunt concentrate într-un punct numit focar (care este situat, la o lentilă banală, de citit, la aproximativ 25 de centimetri). Această capacitate a lentilei de a concentra lumina aţi folosit-o probabil în copilărie când, focalizând razele Soarelui, aprindeaţi bucăţi de hârtie.
După cum puteţi observa în imaginea de mai sus, imaginea reală este inversată după pătrunderea razelor de lumină în ochi. Pentru cei care nu ştiu acest lucru, trebuie menţionat că acesta este modul în care ochiul uman funcţionează. Creierul face inversarea imaginii răsturnate, în aşa fel încât lucrurile să ne pară în poziţia corectă.
Imaginea virtuală a unui obiect este imaginea pe care o vedeţi în fapt atunci când folosiţi lupa. Aceasta este imaginea mărită a obiectului. Dacă eliminăm lupa din imaginea de mai sus, vom vedea obiectul aşa cum este reprezentat în imaginea de mai jos.

Schimbarea dimensiunii imaginii virtuale odată cu schimbarea distanţei dintre lupă şi obiect
La schimbarea distanţei lupei faţă de obiect se poate observa cum imaginea virtuală îşi schimbă la rândui ei dimensiunile. După cum puteţi vedea în imaginea de mai jos, odată cu depărtarea lupei de obiect, acesta pare mai mare; este ca şi cum obiectul ar fi mai aproape de dumneavoastră, ca şi cum o fotografie a obiectului se apropie sau de depărtează de ochi.
În realitatea, există o limită a depărtării lupei de obiect şi, prin urmare, a capacităţii lupei de a mări obiectul. Dacă îndepărtaţi prea mult lupa de obiectul observat, imaginea va deveni neclară şi nu veţi mai putea vedea nimic.

- Detalii
- de: Iosif A.
- Cum funcţionează lucrurile?

Furtunile sunt anunţate de scăderea presiunii atmosferice
- Detalii
- de: Iosif A.
- Cum funcţionează lucrurile?
Cunoscutul program produs de Google, Google Earth, a ajuns la versiunea 5.0 beta. Faţă de ce ştiaţi deja că face Google Earth, au fost adăugate următoarele opţiuni:
1. Posibilitatea de a călători sub apă.
2. Posibilitatea de a înregistra călătoriile dumneavoastră folosindu-vă de Google Earth.
3. Posibilitatea de a vedea cum arătau locurile pe care le vizitaţi la un anume moment istoric pe care îl alegeţi dumneavoastră. Bucureştiul, de exemplu, are o istorie cuprinsă între 2002 şi 2009.
După câte am observat, România este mai bine acoperită decât în vechile versiuni, imaginile pentru oraşele mai mici fiind de mai bună calitate. De asemenea, impresia noastră este că actualizarea se face mai rapid.
Odată instalat programul, puteţi opta pentru Google Earth, pentru Google Sky, ce vă poartă prin imensitatea spaţiului cosmic ori pentru Google Mars, care este o hartă detaliată, 3D, a planetei Marte.
Pentru descărcarea versiunii 5.0 a Google Earth daţi clic AICI.
Pentru cei ce nu ştiu, vă spunem că descărcarea şi folosirea programului este gratuită.
Iată şi un film de prezentare a noului Google Earth.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Tehnologie
Luăm contact adesea prin intermediul mass-media cu ştiri despre descoperirile arheologice făcute în diverse colţuri ale lumii. Fie că este vorba despre unelte din lemn sau oase foarte bine conservate, arheologii fac întotdeauna estimări privind vechimea obiectelor sau rămăşiţelor umane dezgropate.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Cum funcţionează lucrurile?
Am prezentat în acest articol o scurtă explicaţie a legii conservării energiei. Iată în continuare un exemplu care ajută la înţelegerea acestei legi fundamentale pentru modul în care interpretăm funcţionarea universului nostru.
Am ales spre exemplificare transformările pe care le suferă energia pe care o posedă un automobil. Săgeţile roşii indică transferuri de energie.

- Detalii
- de: T. Ov.
- Construcţia şi funcţionarea automobilului

Fiecare dintre noi a mânuit cu fascinaţie în copilărie un titirez, neavând habar de faptul că are în mână un giroscop. Dar pe ce principii îşi întemeiază giroscopul funcţionarea şi în ce domenii îşi găseşte aplicabilitatea?
- Detalii
- de: Iosif A.
- Cum funcţionează lucrurile?

Toţi cei pasionaţi de fotografie s-au lovit de această problemă după ce au folosit aparatul de fotografiat, întrebându-se probabil despre cauza care generează apariţia nuanţelor de roşu la nivelul ochilor celor fotografiaţi.
Efectul de "ochi roşii" apare în unele fotografii atunci când nu există lumină suficientă pentru o expunere de calitate şi este folosit blitz-ul. În condiţiile de iluminare care necesită folosirea blitz-ului, pupila se dilată pentru a lăsa suficientă lumină să pătrundă în ochi, astfel încât imaginea să se formeze corespunzător la nivelul retinei.
- Detalii
- de: T. Ov.
- Tehnologie
Reţelele de calculatoare din cadrul instituţiilor de stat sau firmelor private folosesc în majoritatea covârşitoare a cazurilor pentru a interconecta diferite echipamente cabluri de tip UTP şi conectori de tip RJ-45. Cablurile UTP, acronim pentru Unshielded Twisted Pair (cablu torsadat neecranat), conţin câte 4 perechi de fire răsucite unul în jurul celuilalt (în scopul anulării interferenţelor electromagnetice generate de semnalele electrice care circulă prin ele), din care utile sunt doar două perechi.

cablu tip UTP conector tip RJ-45
- Detalii
- de: T. Ov.
- Computerul - hardware şi software
Motorul termic ca mijloc de propulsie...
Una dintre cele mai importante aplicaţii practice ale principiilor termodinamicii este motorul termic. În cadrul unui motor termic, căldura este extrasă dintr-o substanţă aflată la o temperatură ridicată şi convertită parţial în lucru mecanic. Putem spune deci că motoarele termice transferă lucru mecanic exteriorului în schimbul energiei primite sub formă de căldură din mediul înconjurător. Motoarele termice nu au un randament de 100%, cum de altfel niciun motor construit de mâna omului nu are. În acest caz explicaţia este că energia termică rămasă (care nu este convertită în lucru mecanic) se pierde, fiind eliberată în mediul din vecinătatea motorului, care are o temperatură mai scăzută. Cel mai cunoscut motor termic este motorul cu aburi folosit la propulsarea locomotivei cu aburi. Şi primele generatoare electrice erau tot nişte motoare termice care, asemenea locomotivei cu aburi, foloseau apa pe post de agent termic, convertind de fapt puterea aburului în expansiune în lucru mecanic (vezi figura de mai jos).
- Detalii
- de: T. Ov.
- Tehnologie

Cine a inventat radioul? Majoritatea enciclopediilor de ştiinţă şi tehnică ne spun că în 1895 Guglielmo Marconi, un inventator italian în vârstă de doar 20 de ani, a creat un dispozitiv capabil să transmită şi să recepţioneze unde radio pe distanţe de maximum 1 kilometru. Îmbunătăţirile ulterioare ale antenei sale şi apariţia unui amplificator primitiv de semnal i-au permis lui Marconi să înregistreze un patent în Marea Britanie pentru „telegraful fără fir”. În 1897 a reuşit să transmită semnale unor nave aflate la 29 de kilometri de ţărm, pentru a izbuti doar patru ani mai târziu să transmită semnale radio peste Atlantic. A fost răsplătit cu premiul Nobel pentru fizică în 1909 pentru munca sa în domeniul transmiţătoarelor şi receptoarelor radio. Aceasta este povestea pe care o puteţi citi în majoritatea lucrărilor de popularizare a fizicii. Adevărul este însă că un fizician sârbo-croat, Nikola Tesla, a pus bazele radioului încă din 1896. Marconi a folosit ideea lui după mai mulţi ani, dar Tesla s-a luptat pentru recunoaşterea întâietăţii sale până la moartea sa în 1943, când justiţia a invalidat patentul lui Marconi şi l-a recunoscut pe Tesla drept inventatorul radioului.
- Detalii
- de: T. Ov.
- Tehnologie
Antenele sunt dispozitivele folosite la emisia şi recepţia undelor radio prin/din aer şi/sau spaţiul cosmic. Sunt folosite pentru a transmite unde radio către locaţii distante, dar şi pentru a recepţiona semnale radio venite de la surse îndepărtate. Antenele sunt folosite nu doar la emisia şi recepţia semnalelor radio ale staţiilor publice de radio pe care le ascultăm zilnic în maşinile și casele noastre. Transmisiile de televiziune folosesc şi ele frecvenţe din spectrul undelor radio, ca şi radarele militare şi civile, telefonia mobilă sau sateliţii artificiali. Majoritatea aparatelor care au încorporate transmiţătoare sau receptoare radio (precum telefoanele mobile, aparatul de radio din mașina fiecăruia, antena clasică "de bulgari" pe care o foloseam înainte de 1989 pentru a vedea mai mult de 2 ore de program TV zilnic, sau mai noile antene satelit, etc.) dispun de o antenă.
- Detalii
- de: T. Ov.
- Tehnologie
Problema
Pentru cei care folosiţi Window Vista şi publicaţi pe Internet pe propriul site ori pe blog, am o veste proastă: textele scrise de dumneavoastră nu sunt afişate corect de versiunile anterioare de Windows, atunci când vizitatorii utilizează browserul Internet Explorer într-o versiune anterioară lui 7.0. (Mozilla Firefox şi Internet Explorer 7.0 nu prezintă această problemă). Cum încă sunt foarte mulţi utilizatori de Windows XP şi Internet Explorer 6.0, este foarte probabil ca mulţi vizitatori să vadă pătrăţele în locul diacriticelor.
Cauza
Se întâmplă astfel pentru că până în 1999 nu exista un standard românesc privitor la diacritice. La apariţia standardului (SR 13411:1999, înlocuit în 2006 cu SR ISO/CEI 8859-16:2006 ) se pare că era prea târziu pentru specialiştii de la Microsoft să mai schimbe ceva, Windows XP fiind în fază de finalizare. Windows Vista a introdus caracterele româneşti conform standardului, ceea ce pe de o partea rezolvat o problemă ce dura de câţiva ani, dar pe e altă parte a născut problema descrisă mai sus: incompatibilitatea cu versiunile mai vechi de Windows.
În imaginea de mai jos vedeţi noile fonturi pe rândul de sus şi vechile fonturi pe rândul de jos. Cele din rândul de sus sunt corecte, conform standardului, cu virgulă, cele de jos, cu sedilă, sunt incorecte.

Rezolvarea
Sunt două soluţii, una să-i rugaţi pe utilizatorii dumneavoastră să descarce fonturile actualizate de la Microsoft ori, soluţia pe care am adoptat-o pentru actualizarea site-ului acestuia, folosirea pe Windows Vista a fonturilor acceptate de versiunile mai vechi ale sistemului de operare Windows. Iată în ce constă această a doua soluţie:
- Control Panel
- Regional and Language Options
- Keyboard and Languages – Change keyboards
- General – Add – Romanian (Legacy)

După ce aţi selectat Romanian Legacy, care conţine fonturi inteligibile de versiunile mai vechi de Windows, puteţi dezactiva pentru a evita confuziile Romanian (Standard) ori orice altceva aveaţi dumneavoastră selectat ca tastatură în limba română. Ori, pentru a fi siguri că folosiţi forma corectă de tastatură în limba română, din aceeaşi pagină, de la Default Input Language, selectaţi Romanian Legacy ca Default.
În acest fel, folosind Romanian (Legacy), textele dumneavoastră vor putea fi înţelese fără probleme de majoritatea utilizatorilor de Internet. Desigur, dezavantajul este acela că folosiţi fonturi care nu sunt conform standardului. Dar sunt sigur că veţi face faţă acestei nenorociri, măcar până când Windows Vista ori versiuni ulterioare vor fi folosite de majoritatea utilizatorilor de Windows.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Computerul - hardware şi software

Deşi în zilele noastre şi-a pierdut aura magică de odinioară, radioul reprezintă una din marile realizări tehnologice ale umanităţii. De aproape 100 de ani radioul ne permite să trimitem sunete prin aer cu viteza luminii. Vreţi să ştiţi ce se întâmplă de fapt într-un asemenea aparat?
- Detalii
- de: Iosif A.
- Cum funcţionează lucrurile?
Suntem obişnuiţi să ne aşezăm în faţa computerului şi să efectuăm diferite activităţi, pentru serviciu ori pentru propria plăcere, fără a ne păsa ce este în interiorul acestuia. Mai jos puteţi vedea, dacă sunteţi curioşi, care sunt părţile componente ale unui calculator şi care este rostul acestora.
- Detalii
- de: T. Ov.
- Computerul - hardware şi software
Odată cu apariţia în 2008 în România a primelor săli de cinematograf 3-D, a crescut foarte mult şi interesul pentru tehnologia din spatele acestei ultime mode în materie de cinematografie. Iată in cele ce urmează câteva detalii despre acest subiect.
- Detalii
- de: T. Ov.
- Tehnologie
Dacă apreciezi articolele SCIENTIA, sprijină site-ul cu o donație! |
