
Adeseori stabilirea adevărului într-un caz de încălcare a legii nu este simplă. Sunt nenumărate cazuri în istorie în care convingerea poliţiştilor, a procurorilor şi, în ultimă instanţă, a judecătorilor, cum că o persoană este vinovată - s-a dovedit a fi greşită. În apărarea acestora este de menţionat că, în multe speţe, aceştia nu ştiu exact ce s-a întâmplat (nu au martori direcţi), ci încearcă să stabilească adevărul bazându-se pe dovezi circumstanţiale, pe mărturii (care pot fi false, intenţionat sau nu) etc.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Psihologie

De când ne putem transmite gândurile către „umanitate" prin intermediul, în special, al reţelelor de socializare, producţia de aberaţii, aparent profunde, a crescut alarmant. În fapt pare că prea mulţi sunt preocupaţi să genereze (ori măcar să răspândească) fraze „antologice", care să ne pună pe gânduri, care musai stârnesc introspecţii şi revelaţii răvăşitoare.
Dar aspectul mai interesant este următorul: ne plac aceste aberaţii. Deşi nu înţelegem nimic din ele, pentru că nu spun nimic, în fapt, la o lectură superficială par a avea ceva de spus. Sigur, uităm repede de ele apoi, căci mii de alte aberaţii ne aşteaptă pentru a ne „provoca" intelectul şi imaginaţia.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Scepticus: graniţele gândirii
Erorile sistematice de judecată sunt cunoscute drept biasuri (eng. bias - predispoziţie, preconcepţie) şi ele apar în mod previzibil în împrejurări particulare. Atunci când pe scenă urcă un vorbitor chipeş şi sigur pe sine, puteţi anticipa că auditoriul îi va aprecia prestaţia mai favorabil decât merită.
- Oamenii tind să evalueze importanţa relativă a problemelor în funcţie de uşurinţa cu care ele sunt extrase din memorie, iar aceasta este în mare măsură determinată de mărimea spaţiului care le este acordat în mass-media.
- Teme frecvent menţionate ocupă mintea, pe măsură ce altele ies din sfera conştiinţei.
- Există două moduri de gândire: sistemul 1 şi sistemul 2. Sistemul 1 operează automat şi rapid, cu efort redus sau nul şi fără senzaţia de control voluntar. Sistemul 2 acordă atenţia necesară activităţilor mintale solicitante, printre care se numără calculele complicate.
- Ne identificăm cu sistemul 2, eul conştient, raţional, care are opinii, face alegeri şi decide la ce să ne gândim şi ce să facem. Dar descriu sistemul 1 ca stând fără efort la originea impresiilor şi senzaţiilor care sunt principalele surse ale opiniilor explicite şi ale alegerilor deliberate ale sistemului 2.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Cărți: citate, recenzii și note de lectură

Imaginează-ți, te rog, următoarea situație. Un bărbat de 40 de ani, pe nume Alex, cumsecade și responsabil, pare să manifeste preferințe sexuale neobișnuite. Soția lui, Iulia, care îl cunoaşte de zece ani, e contrariată și îngrijorată pentru că dumnealui vizitează tot mai des site-uri cu pornografie juvenilă și colecţionează reviste și website-uri de profil. Ba chiar a solicitat serviciile de masaj ale unei tinere domnișoare, ceea ce el nu obișnuia să facă. În tot acest timp, Alex acuza migrene tot mai dureroase.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Psihologie

Creierul uman are o viață secretă. Populațiile de neuroni rulează propriile lor programe dincolo de accesul minții conștiente. Aproape tot ceea ce gândești și simți nu se află sub control conștient. Tu, sinele conștient, care s-a trezit azi dimineață, ești doar un minuscul fragment simulat de populații neurale care reușesc să coopereze.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Psihologie

Recent am fost consultat de o persoană vizavi de ”trauma psihică” – posibila consecință a tragicului eveniment din acel club. Inspirat de întâlnire, voi împărtăşi câteva idei, care sper că vor fi de ajutor în abordarea mai sceptică a sprijinului psihologic oferit cu toptanul de o armata de experți. Cum e patologizată suferința umană? E mai simplu decât să răspunzi la ”ce mai faci?”. Când se petrece un dezastru (precum cel recent) și oamenii suferă în mod firesc, specialiștii clinicieni îi atribuie eticheta de ”TRAUMĂ PSIHICĂ”. Pe scurt, au inventat o boală.
- Detalii
- de: Seramis Sas, Ph.D
- Psihologie

Deşi nu există o persoană anume căreia să i acorde creditul exclusiv pentru naşterea publicităţii în America, nimeni nu poate primi totuşi mai mult credit decât un om de care cel mai probabil nu aţi auzit niciodată: Edward Bernays.
- Detalii
- de: Richard Gunderman
- Psihologie

Ce spun atleţii de mare succes despre efort? Pentru a ajunge la rezultate remarcabile, atleţii trebuie să dezvolte un apetit pentru antrenamente riguroase. Singer (1984) subliniază faptul că stelele atletismului recunosc importanţa efortului prelungit în vederea obţinerii succesului.
- Detalii
- de: Russell A. Dewey
- Introducere in psihologie de Russell A. Dewey

Inegalitatea în SUA a crescut rapid şi este de aşteptat ca discrepanţa dintre bogaţi şi săraci să devină şi mai mare. În timp ce această discrepanţă este un subiect al presei şi al campaniilor electorale, există o percepţie diferită la nivelul economiştilor ce studiază inegalitatea şi public, în genere.
- Detalii
- de: Larisa Hussak
- Psihologie

O modalitate de a evita tensiunea necontrolată este cultivarea capacităţii de a te relaxa atunci când ai nevoie. În anii '30, Edmund Jacobson a dezvoltat o tehnică simplă în acest scop, numită relaxare progresivă. Jacobson a afirmat că este important să înveți să recunoşti și să-ţi creezi sentimentul de relaxare musculară prin contrast cu sentimentul de tensiune musculară. Prin urmare, o persoană care învăță relaxarea jacobsoniană progresivă practică tensionarea și relaxarea diferitelor grupe musculare ale corpului, de la picioare în sus.
- Detalii
- de: Russell A. Dewey
- Introducere in psihologie de Russell A. Dewey

Tracy Austin
Cum poate un atlet să spună când o problemă este de ordin psihologic? Robert Nideffer (1992), profesor la Universitatea de Stat din San Diego şi preşedinte al Enhanced Performance Systems, a oferit un ghid simplu. Dacă un atlet este mulțumit de performanța lui în zilele bune, dar îi este imposibil să ajungă la acest nivel în timpul competiției, el ar putea avea o problemă psihologică.
- Detalii
- de: Russell A. Dewey
- Introducere in psihologie de Russell A. Dewey

Experţii se întreabă dacă, într-adevăr, creierul uman încetineşte odată cu vârsta. Chiar există un declin constant odată cu vârsta? Unii experţii în lingvistică sunt de părere că acest lucru nu se întâmplă, ei evidenţiind în schimb beneficiile experienţei. După ei, testele folosite anterior pentru a proba declinul cognitiv al celor ce îmbătrânesc nu demonstrează în realitate decât efectele faptului de a avea mai multe informaţii de procesat.
- Detalii
- de: Jeremy Dean
- Psihologie

Un nou studiu realizat pe 3.305 de participanţi la un joc online sugerează că vârsta maximă a performanţei cognitiv-motorii este de 24 de ani. Constatarea aparţine unuia dintre primele studii care au utilizat puterea aşa-numitelor "volume mari de date": seturi de date care sunt atât de numeroase, că este nevoie de calculatoare specializate pentru a le procesa (Thompson și colaboratorii, 2014).
- Detalii
- de: Jeremy Dean
- Psihologie
„A experia” este un verb pe care nu-l veţi găsi în dicţionarele limbii române. Sunt două abordări posibile: (1) dacă nu există în dicţionar, nu are rost să ne batem cu el şi (2) dacă acest cuvânt este utilizat şi nu există un sinonim pentru el, probabil că în viitor îşi va face loc şi în dicţionare şi, una peste alta, îl putem utiliza. Limba este un organism viu, iar dicţionarele de multe ori nu ţin pasul cu limba vorbită.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Dificultăţi ale limbii române

Credit imagine: sivandogan1212.deviantart.com
Gândirea critică (sau inteligentă) nu e totuna cu criticismul. Gândirea critică presupune by default o atitudine curioasă sau investigativă. Nu deţinem răspunsuri şi nu suntem înţelepţi, ci căutăm cu atenţie răspunsuri şi devenim treptat mai înţelepţi. Avem o atitudine de modestie în raport cu realitatea. Ceea ce nu înseamnă că nu ştim nimic. Am rezervele mele vizavi de celebra maxima a lui Socrate „ştiu că nu ştiu nimic”.
- Detalii
- de: Seramis Sas, Ph.D
- Psihologie
