Am tot bătut șaua ca să priceapă iapa despre „sinele autentic”, un concept atât de îndrăgit în mișcarea dezvoltării personale (dar și spirituale). Opus lui avem, desigur, conceptul de sine fals. Provine în principal din psihanaliză și psihologia dezvoltării, fiind introdus de Donald Winnicott, un celebru psihanalist britanic. El l-a introdus în cadrul teoriei atașamentului și dezvoltării sinelui.
În serialul „Adolescence” de pe Netflix, nu avem nicio idee de ce Jamie Miller (Owen Cooper) este arestat la începutul primului episod. Tensiunea de a vedea un băiat neajutorat de 13 ani escortat la secția de poliție și interogat ne ține lipiți de ecran. Fiecare minut din episodul de o oră, filmat dintr-un singur cadru continuu, ne face să simțim că suntem în secția de poliție alături de familia Miller, văzând lucrurile prin dezorientarea părinților.
Pe măsură ce intriga progresează, primim indicii care explică inexplicabilul, dar nu putem aprecia pe deplin magnitudinea serialului până în ultima scenă, un moment dramatic în care tatăl băiatului (Stephen Graham) plânge lângă ursulețul de pluș al fiului său, cerându-i iertare.
În noua sa carte, „No More Normal”, psihiatrul Alastair Santhouse își amintește o experiență din anii '80, când era student universitar în Marea Britanie și ajuta la livrarea de provizii către „refuseniks" – cetățeni sovietici cărora li se refuza permisiunea de a părăsi URSS. Acești oameni se confruntau adesea cu tratamente aspre, pierzându-și locurile de muncă și devenind ținte ale hărțuirii. Unii erau chiar diagnosticați cu o afecțiune psihiatrică numită „schizofrenie lentă".
Dintre toate iluziile promovate cu entuziasm de industria dezvoltării personale și psihologia de duzină, puţine sunt mai periculoase decât iluzia sinelui autentic. Acest concept nebulos promite că undeva, ascuns sub straturi de conformism social, traume din copilărie și alegeri neinspirate de carieră, se află un „adevărat sine/ eu”. Un sine/ eu pur, nepătat, care a existat dintotdeauna, dar pe care lumea – această mare conspirație colectivă – l-a făcut să dispară.
La o sută de ani de la publicare, al treilea roman al lui F. Scott Fitzgerald, Marele Gatsby – povestea nou-îmbogățitului Jay Gatsby și a căutării sale obsesive de a-și recâștiga dragostea pierdută, Daisy Buchanan – este cel mai adesea amintit pentru portretizarea exceselor din epoca jazzului din America, în special prin petrecerile extravagante ale lui Gatsby.
Atunci când auzim despre o decizie de restructurare a unei instituții a statului, cei mai mulți dintre noi sunt de acord, căci ni se pare că e o decizie corectă. Și simțim o oarecare mulțumire / plăcere. Întrebarea interesantă este: de ce ne bucurăm de răul altora? De ce ne bucurăm că niște persoane de care nu știm nimic rămân fără venituri, posibil fără singura sursă de venit?
Dacă vă vine să credeți, există și așa ceva, adică un site dedicat cărților, unde există și o secțiune dedicată maximelor :)
Iată cele mai apreciate maxime, selectate de către cititorii site-ului.
Nimeni nu-i place să aștepte și suntem dispuși să plătim pentru a evita așteptarea. Livrarea rapidă, fast-foodul și streamingul video sunt profitabile tocmai pentru că reduc sau elimină așteptarea. Puteți testa acest lucru întrebând un grup de oameni dacă ar prefera să primească 100 de lire acum sau 110 lire peste un an. Cercetările arată că o majoritate semnificativă va alege cele 100 de lire.
Curtea închisorii – Vincent Van Gogh (1890), Wikimedia Commons
Anul 2025 marchează cea de-a 50-a aniversare a publicării în limba franceză a capodoperei întunecate a lui Michel Foucault, „A supraveghea și a pedepsi. Nașterea închisorii” (în original - Surveiller et punir (1975)).
O carte cu o vastă întindere istorică, scrisă cu o intensitate lirică, aceasta este una dintre cele mai influente lucrări filozofice ale secolului XX și rămâne tulburător de actuală și astăzi.
Așa cum sugerează subtitlul, cartea trasează, într-un anumit sens, istoria sistemului penitenciar modern. A fost scrisă în perioada în care Foucault era implicat în organizația maoistă „Groupe d’Information sur les Prisons”, în urma unui val de revolte în închisorile franceze de la începutul anilor ’70.
În ultimul deceniu, psihologia a cunoscut o evoluție remarcabilă, aducând la lumină descoperiri care au schimbat fundamental modul în care înțelegem mintea umană și comportamentul. Aceste descoperiri nu doar că au îmbogățit cunoștințele noastre teoretice, dar au și condus la aplicații practice care influențează educația, sănătatea mentală, politicile publice și chiar tehnologia. Iată cele mai relevante cinci descoperiri din domeniul psihologiei din ultimul deceniu, evidențiind impactul lor asupra societății și potențialul lor de a modela viitorul.
Trăim în epoca oboselii profunde. Nu mai suntem exploatați din exterior, ci ne autoexploatăm voluntar, bucuroși. Aceasta este teza centrală a filosofului Byung-Chul Han în „Societatea oboselii”, o radiografie a lumii noastre.
Byung-Chul Han este un filosof și teoretician cultural german de origine sud-coreeană. Profesor la Universitatea de Arte din Berlin, Han s-a impus ca una dintre cele mai provocatoare voci ale filosofiei contemporane. „Societatea oboselii” (2010) reprezintă una dintre operele sale cele mai influente, tradusă în numeroase limbi.
Comunicarea eficientă este adesea prezentată ca fiind cheia succesului în relațiile interpersonale, în mediul de afaceri și în dezvoltarea personală. Cu toate acestea, există motive întemeiate pentru a considera că această idee este mai degrabă un mit decât o soluție universal valabilă, promovată în special de profesioniști din domeniul psihologiei, coachingului și terapiei.
De ce nu putem avea relații mai bune și divorțuri mai puține? De ce avem neînțelegeri despre cine spală vasele și cine șterge la fund bebelușul? De ce nu avem echipe de lucru mai unite? Din cauza comunicării, ni se spune cu insistență. Nu știm să comunicăm unii cu alții.
• Singurul lucru ce se poate numi „timp” este experiența trăită a timpului, capacitatea noastră biologică și psihologică de a percepe evoluția lucrurilor, secvențialitatea și durata (estimarea unei perioade). Timpul „independent”, cel din indicat de ceasuri, este pură ficțiune.
Timpul „trăit” nu are însă o entitate independentă; vorbim despre capacitatea umană de a stabili simultaneități și cronologii.
• Orice am măsura, creăm un dispozitiv pe care-l punem în contact cu ceea ce măsurăm (distanță, presiune șamd). Cu ce intră în contact un ceas?
Tocmai multitudinea tipurilor de ceasuri arată foarte clar că nu există nicio entitate externă numită „timp”, căci putem măsura timpul cu un ceas cu pendul sau cu ajutorul unor atomi (ceasul atomic).
Și mai interesant: orice dispozitiv am folosi, în fapt utilizăm spațiul pentru a măsura timpul...
Mulți dintre noi am fost martori ai unor comportamente neobișnuite și chiar antisociale într-un aeroport sau în timpul unui zbor. Acestea pot varia de la gesturi inofensive, precum dormitul pe jos sau practicarea yoga în fața panoului cu informații despre zboruri, până la incidente grave, cum ar fi certuri matinale provocate de alcool sau încercări de a deschide ușile avionului în timpul zborului.
Aceste probleme mai serioase par să se fi agravat în ultimii ani, odată cu creșterea numărului de incidente apărute pe fondul nervozității și a modificărilor în programul zborurilor. Astfel de incidente au condus la solicitări de a reduce sau chiar interzice vânzarea de alcool în aeroporturi și la bordul avioanelor. De exemplu, compania RyanAir a propus o limită de două băuturi la barurile din aeroport pentru a preveni incidentele provocate de pasagerii aflați sub influența alcoolului.
Dar ce anume din mediul aeroporturilor ne face să ne comportăm diferit? Să analizăm psihologia din spatele acestui fenomen.
• Azi trăiesc 7% din oamenii (Homo sapiens) care au existat vreodată.
Din cele 8,2 miliarde de oameni în viață azi, aproape 885 de milioane sunt subnutriți.
1,7 miliarde sunt supraponderali, iar 880 de milioane sunt obezi.
760 de milioane nu au acces la apă potabilă.
România se depopulează încet, dar sigur. În 1990 eram a 33-a țară ca număr de locuitori din lume, cu 23 de milioane, în 2025 vom fi a 69-a țară, cu 18,9 milioane. Rata de fertilitate actuală este de 1,71.
Teama suprapopulării planetei a dispărut. Acum ne temem că în 300 de ani vom fi de 4 ori mai puțini.
• Să arăți, prin diverse tehnici de scanare, că anumite părți ale creierul sunt „active” în timpul nu știu cărui proces mental nu explică aproape nimic.
Să înțelegem că nu există nicio reproducere a mecanismului mental în inteligența artificială este, cred, suficient să amintesc că, în fapt, nu înțelegem nici măcar cum se face o simplă adunare în creier, cum ar fi 1+1.
Dacă apreciezi articolele SCIENTIA, sprijină site-ul cu o donație! |
Clic pe imagine pt. detalii.